line decor
 
line decor

 


 
 

Bezdin 2006

Protecţia, conservarea şi ameliorarea patrimoniului natural al Rezervaţiei Bezdin prin acţiuni şi activităţi derulate pentru păstrarea unui cadru natural într-o zonă de agrement periclitată din punct de vedere ecologic.
Promovarea şi popularizarea din punct de vedere turistic a zonei.
Formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice a populaţiei individuale şi de grup.
Antrenarea organizaţiilor neguvernamentale, a mass-mediei în acţiuni de conştientizare ecologică a populaţiei în primul rând a copiilor şi a tineretului, dar şi a factorilor de decizie până la cele mai înalte nivele.

Continuarea proiectului
Practic acest proiect se va continua şi după luna iulie 2006 deoarece subiectele care constituie tema proiectului pot recidiva şi este necesară, ca atare, intervenţia susţinută şi continuă în presă, în şcoli şi pe posturile locale de televiziune pentru a proteja mediul înconjurător, respectiv domeniul public. Materialele audio – vizuale devin în acelaşi timp şi un material didactic formativ prin prezentarea acestora în liceele arădene. Caracterul educaţional este pregnant pentru că devine interactiv şi formal prin prezentarea unor realităţi palpabile, apropiate, locale.
Se va încerca ascocierea CZEA cu autorităţi şi organizaţii, care au luat parte în derularea proiectului, pentru exploatarea durabilă a zonei, în funcţie de impactul şi rezultatele acestui proiect

Totodată, prin derularea proiectului este întărită imaginea organizaţiilor neguvernamentale, care, nu odată au fost acuzate pe nedrept, permiţându-ne să intervenim, ori de câte ori este cazul, dacă constatăm un fenomen de poluare. Dovada vizuală este cea mai convingătoare şi obiectivă în acest sens.

DVD Bezdin 2006

coperti